Petre Roman: „Nu am candidat la președinție când puteam să CÂȘTIG. Probabil că istoria României s-ar fi scris altfel”

Publicat: 08/06/2023, 14:15

Petre Roman, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că a avut șansa să devină președintele României în anul 1992, dar a fost încăpățânat și nu a candidat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Întotdeauna, românii au avut mari așteptări în legătură cu toți președinții. Așa este mentalul colectiv al românilor. Cred ca este imaginea unui om care ar avea multe lucruri pentru români. Eu știu pentru că am făcut campanii pentru președinție” a declarat Petre Roman.

Fostul premier spune că ar fi putut să devină președinte în 1992, însă nu a candidat.

„Am avut impresia că trebuie neapărat să îmi țin o promisiune pe care am făcut-o când am câștigat congresul din 1992, convenția FSN (Frontul Salvării Naționale). Am spus că nu îl înving pe Ion Iliescu pentru a candida împotriva lui. În politică, așa ceva nu ai voie să faci. Am avut dovada că am greșit, căci toți oamenii de lângă mine, cei mai apropiați oameni, mi-au spus tot timpul, până în ultima clipă, să candidez. Eu am avut un fel de încăpățânare stupidă. Întâi trebuia să fie Eugen Dijmărescu, dar s-a retras, apoi a fost Caius Dragomir”, a mai spus Roman.

Petre Roman: „Am înțeles că am greșit. Probabil că istoria României s-ar fi scris altfel”

Fostul premier a povestit ce s-a întâmplat într-o campanie electorală din septembrie 1992. „Era multă lume, iar eu îl prezentam pe Caius. Lumea venise să mă vadă pe mine. La un moment dat, un bărbat, care se vedea că este un tehnician de agricultură (arăta impecabil, serios, îmbrăcat corect, cu niște trăsături românești în sensul cel mai bun al cuvântului, iar el mi-a spus: «domnul Roman, eu nu înțeleg nimic. Am venit aici fiindcă eu cred că trebuie să fiți președintele României. Nu mă interesează chestia cu omul acesta», iar apoi a plecat. Atunci am înțeles că am greșit. Probabil că istoria României s-ar fi scris altfel. La acel moment, mă bucuram de un mare sprijin în Occident.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×